Eveniment

DIQIS – primul concept store dedicat artei amenajării casei

Miercuri 27 Noiembrie 2013

Compania Frarom Internațional Est va deschide, la Iași, DIQIS - primul CONCEPT STORE dedicat artei amenajării casei. Noul magazin va avea o suprafaţă de 80 metri pătraţi şi va putea fi găsit, din luna decembrie, în Centrul Comercial Felicia din Iași. Acesta va fi primul magazin DIQIS care oferă spre vânzare produse premium, colaborând cu brandurile cunoscute din domeniu, precum Brabantia, Pyrex, Wenko, Pensofal sau Amefa.

Deschiderea primului concept store DIQIS face parte dintr-un proiect mai amplu al companiei care se adresează, evident, clienților dichisiți. DIQIS va fi mai mult decât un magazin cu colecții pentru casă și cadouri, va fi un loc unde se vor regăsi atât clienții care preferă stilul modern, cât și cei care-l preferă pe cel clasic. Inaugurarea noului magazin vine și pe fondul unui eveniment important pentru compania noastră, împlinirea, în 2014, a 20 de ani de existență. Practic, sunt 20 de ani de când selectăm și aducem în casele românilor ultimele tendințe home&deco.”, a declarat Ioanna Olărescu, managerul companiei.

În magazinul DIQIS se vor regăsi produse din gamele: art de la table, bucătărie (vase pentru copt, gătit, servire, accesorii pentru bucătărie), accesorii decorative, produse pentru amenajarea băii și accesorii pentru călcat – uscat.

Frarom Internațional Est distribuie din 1994 produse home&deco pentru marile lanțurile de magazine din România. Produsele selectate de echipa noastră de la cei 15 furnizori internaționali ajung pe rafturile a peste 120 hypermarketuri, supermarketuri și magazine de bricolaj din țară. Compania este prezentă pe piața din Iași și cu magazinul home&deco Frarom Shop și mai are în portofoliu două magazine online www.fraromshop.ro și www.diqis.ro.



Toate stirile