Eveniment

Susținem inițiativele școlare

Vineri 25 Mai 2012

Pentru al treilea an consecutiv Frarom Internațional Est s-a implicat în susținerea proiectului interjudețean „Valori Culturale Românești”, aflat la a VII-a ediție, și inițiat de Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Iaşi.

Evenimentul s-a derulat, în perioada 25-27 mai, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Veniamin Costachi" de la Mănăstirea Neamţ.

„În măsura în care se poate încercăm să ne implicăm și să sprijinim astfel de acțiuni al căror scop este de a le oferi elevilor o oportunitate să abordeze și teme care nu se regăsesc în programa școlară. Ne bucurăm că profesorii și elevii au astfel de initiative și facem tot posibilul să le dăm o mână de ajutor”, a spus Ioanna Olărescu”, administratorul Frarom Internațional Est.


Toate stirile

Noutati

Cunoasteti vorba aceea, "Omul sfinteste locul"?

Doamna profesor Geta Predoi, de la Scoala Butea Judetul Iasi este cel mai bun exemplu care ilustreaza cat de adevarata este zicala mentionata. A reusit sa transforme complet institutia a carei directoare este, intr-un spatiu primitor, luminos si modern pentru elevii sai.

Am contribuit si noi la aceasta transformare, prin intermediul colaborarii frumoase pe care am avut-o, dotand scoala cu accesorii diqisite.

Ieri, a fost prima zi de scoala, o zi deosebita si inedita pentru toti elevii. Am ales sa le oferim o doza de optimism elevilor Scolii Gimnaziale Bute, ce au fost asteptati cu cate o pusculita magica de la DIQIS.

Dorim pe aceasta cale sa le uram elevilor un an scolar cat mai prosper si mult succes, iar profesorilor multa forta pentru a face fata provocarilor zilnice!

Va multumim, d-na profesor Geta Predoi pentru ca ne-ati dat posibilitatea de a da o mana de ajutor scolii Butea!